Călătoria Inimii Maya sau Amintirea adâncă a Atlantisului

2012. Punctul culminant al marii transformări de conștiință se apropie.  De aceea Călătoria Inițiatică a acestui an am făcut-o în Mexic. Yucatan. 32 de exploratori ai conștiinței plus noi, Horia Țurcanu și Elena Francisc, am plonjat adânc în spațiul sacru în civilizației Maya. Ce știau sacerdoții Maya și noi am uitat? Nu există decât o singură cale de a afla: scufundarea în acele niveluri ale conștiinței care conțin străvechea cunoaștere. Experiența directă a acestora. Am regăsit străvechile noastre conexiuni cu această lume și am explorat felul în care Atlantisul s-a reflectat în civilizațiile precolumbiene. Deasemeni semnificația acestui trecut pentru momentul Acum al transformării. Chichen Itxa, Uxmal, Palenque, Edzna, uluitoarele peșteri de la Lol-Tun, au fost tot atâtea ocazii pentru a explora cele mai adânci memorii ale sufletului nostru. Am fost însoțiți de unul dintre cei mai extraordinari oameni pe care i-am cunoscut, unul dintre ultimii preoți Maya ai acestei planete care mai pot să acceseze spațiile interioare ale acestei cunoașteri. Călătoria noastră a fost un vârtej de înțelesuri, de semnificații, de intuiții, o uriașă expansiune a ființei, o aventură personală și transpersonală al cărei centru ni l-am asumat noi, Agnis și AmmaRa. A fost deasemeni prima noastră călătorie la antipozi în care explorarea diferitelor niveluri ale conștiinței nu a inclus ritualuri cu plante sacre. Instrumentele noastre au fost exclusiv Respirația Inimii și Prezența. Porțile s-au deschis și conținuturile uluitoare ale inconștientului personal și colectiv s-au revărsat în conștiența liniară. Pentru majoritatea, au fost experiențe pe care nu le vor uita niciodată și care i-au schimbat pentru totdeauna. Momentul de vârf al acestei călătorii, o întâmplare magică. Emisarul Atlantisului. Ințelesul ultim al acestei călătorii cum n-a mai fost alta: totul este despre noi. Nu există lucru, ființă, amintire din această viață sau din alta, care să nu fie reflexia unui aspect al propriei noastre ființe. Astfel, 34 de ființe umane conștiente sunt pregătite pentru momentul cel mai important al transformării acestei planete, 21 decembrie 2012. Noi suntem aceia, cei care suntem, oricum am fi. 

Mai țineți minte? Călătoria Inimii este călătoria Sufletului aflat în experiența umană. Această călătorie are propria ei memorie care nu poate fi deslușită decât plonjând adânc în propria Conștiință, acolo unde se află depozitată Povestea. Singura importanță a acestei Povești a Sufletului este aceea că, aruncând o privire asupra tuturor rolurilor pe care le-am jucat de-a lungul lungii istorii a încarnărilor succesive ca ființă umană, putem avea percepția a ceea ce suntem, dincolo de orice rol. Dincolo de Poveste este Marele Actor, Sufletul care-și toarnă energia în toate personajele și care înmagazinează experiența tuturor acestora. Fiecare experiență a fost o creație mai mult sau mai puțin conștientă care ne-a transformat. Experiența este Creație. Experiența este Expansiune. Experiența este natura în manifestăre a acelei părți din noi, divine, pe care o numim Suflet. Este modul Sufletului de a-și trăi propria Creație.

Nu ne-am dus în Mexic pentru a vizita ruine, nici pentru a ne face ”o părere” despre faimoasele previziuni mayașe despre sfârșitul dramatic al lumii. Ne-am dus pentru a coborî noi înșine în conștiința acelor locuri, mânați de intuiția profundă a conexiunii noastre cu acel spațiu. Nu există coincidențe. Nici unul dintre noi nu a ajuns aici din întâmplare, și fiecare dintre noi avea de închis cumva niște bucle ale conștiinței prin prezența sa, în sfârșit conștientă, în acest spațiu. Străvechi povești ale Sufletului fiecăruia trebuiau terminate. Mulți au simțit această călătorie ca o vindecare. Și au dreptate, căci orice adevărată vindecare este o vindecare a trecutului. o împăcare cu acesta, într-un moment de conștiență. Astfel că pentru noi, ruinele Maya au fost și sunt vii, purtând în ele memorii care ne privesc. Înțelesurile care au survenit despre transformarea de conștiință la care se referă semnele lor au fost bonus. Caledarul Maya este un calendar al conștiinței. Iar lumea așa cum o cunoaștem, nu este decât o reflexie a acesteia. Dacă schimbarea noastră va fi  una dramatică, atunci dimensiunea orizontală conștiinței, lumea încarnată, o va reflecta ca atare. Va fi dramatică? ”Ce alegi?” șoptește oracolul interior. ”Tu ești stăpânul.”

Ruinele vii

Orice descriere a spațiilor nebunești pe care le-am străbătut ar fi inutilă. Nu pot fi descrise. Fotografiile noastre în acele spații sunt suficiente. adulmecați-le, la propriu, aduceți ecoul subtil al energiei acestor locuri în interiorul corpului vostru, inspirându-le profund, apoi închideți ochii și simțiți senzațiile din interiorul corpului. Corpul, după cum știți deja mulți dintre voi, cei care ați experimentat Călătoria Inimii, este un fel de cutie de rezonanță a realității. Senzațiile sunt doar energii care curg. Realitatea provoacă senzații și poate fi astfel simțită. Se nasc emoții stranii, stări de nerostit, sentimentul de deja-vu pe care mulți dintre voi îl veți avea, impresii neclare că ceva din toate acestea au legătură cu voi. Și așa este. Doar faptul că citiți aceste rânduri și este mai mult decât o coincidență. Același lucru l-am trăit noi, acolo, printre ruinele vii ale civilizației Maya. Pe de-o parte l-am avut cu noi, în prima parte a călătoriei, pe Miguel, despre care am pomenit deja. El a deschis porțile conexiunii cu acest spațiu. Este o somitate în materie de istorie, tradiție și cultură maya. Antropolog, scriitor și filosof, a fost câțiva ani director al sitului arheologic de la Chichen Itza. Dar cel mai important lucru este acela că a fost, timp de 18 ani, discipolul unuia dintre ultimii adevărați preoți ai tradiției și că a devenit el însuși un inițiat. știa cine suntem. Ne aștepta. Ne-a condus în cele mai puternice dimensiuni ale misticii mayașe. Am putut explora străvechi ritualuri uitate, așa cum se făceau acum mii de ani. ne-am putut conecta la energii arhetipale și le-am putut simți. El a fost pentru noi un fel de deschizător al porților și un fel de translator al simbolurilor, astfel încât să putem transfera toate acestea în propriul nostru sistem de referință. Prezența sa splendidă ne-a însoțit cu discreție până în punctul în care, odată trecute porțile, puteam explora în propriul nostru mod.

Și atunci a intervenit recunoașterea. Dincolo de ritualurile străvechi a izbucnit în conștiență Cunoașterea prin experiență a acelor dimensiuni. Și acea cunoaștere nu este Maya, ci cu mult mai veche. Este acea cunoaștere primordială, fundamentală a umanității, care se regăsește în cultura Maya, dar și în cea a Egiptului antic, a Vedelor, în Hinduism, Taoism, Zalmoxianism, în culturile clasice europene, acea cunoaștere despre care vorbește Platon. O cunoaștere non-liniară, instantanee, completă, pe care misticii o numesc Revelație.

Miguel ne punea în conexiune cu energiile vechilor divinități Mayașe, dar călătorii experimentați în conștiință care suntem nu făceau decât să intre și mai adânc, dincolo de orice imagine, dincolo de orice nume care ar fi putut fi dat, dincolo de orice ritual, în spațiile vaste ale Ființei, în care orice arhetip se revelează ca o parte din noi înșine. Deveneam noi înșine principiul arhetipal al Tatălui, al Soartelui, dar tălpile noastre goale, bine înfipte în pământ, urcau în spațiul sacru al inimii energiile feminine ale Mamei Primordiale, născătoarea zeilor. Am putut privi în noi înșine nașterea acestor divinități, și am putut percepe imensitatea Ființei dincolo de orice aspect personal. Am hălăduit ore întregi apoi, toți și fiecare, ca o extraordinară ființă colectivă, printre coloanele încremenite ale acelui tărâm, printre umbrele vechi și le-am permis să ne îmbibe, să ne traverseze pentru a le simți. Recunoașterea a fost reciprocă. Noi le-am recunoscut, și ele, la rândul lor au recunoscut acea parte din noi care transcende orice timp și orice identitate. Atunci, Miguel devenea martorul unui proces care depășește cu mult orice intenție izvorâtă din minte, și mai mult decât atât, devenea parte a ființei colective aflată în Călătoria Inimii. Conexiuni străvechi ieșeau la iveală, între noi, locuri și dimensiunile invizibile care impregnează și ordonează această lume.

Așa cum s-a întâmplat și în ale călătorii ale noastre, în Peru, în India și în ale locuri, adevărata istorie începea să prindă contur, dincolo de orice informații am fi citit noi în cărți. Și, ca de fiecare dată, această adevărată istorie este cu mult mai  interesantă decât ceea ce perspectiva limitată a arheologilor ar putea vreodată desluși. În spațiile largi ale conștiinței, nimic nu se pierde vreodată, toate personajele care au trăit sunt vii și clare. Adevărul nu dispare și nu poate fi pierdut, iar singura cale viabilă de a-l cunoaște este de a-l experimenta direct. Iar noi suntem printre privilegiații membrii ai rasei umane care pot face acest lucru.

Și iată-ne deci hălăduind printre coloanele de la Ake, cățărați în vârful piramidelor de la Izamal, cu brațele deschise și privirile întoarse către interior la Chichen Itza, adulmecând întunericul camerelor subterane de inițiere, la Uxmal, mângâind cu privirile, cu mâinile și cu inima rotunjimile de piatră ale acestor magnifice construcții a căror greutate milenară atârnă suspendată în spațiul nostru interior. Luminile se schimbă permanent, norii aleargă pe deasupra acestor întinderi uluitoare de junglă deasupra cărora izbucnesc vârfurile marilor construcții, păsările stranii ale cerului nu fac decât să se privească în oglinzile de piatră ale acestora, dar și în oglinzile vii ale ochilor noștri măriți de uimire. Semnele sunt pretutindeni și sunt doar despre noi înșine. Noi înșine suntem aceia care ne-am lăsat aceste semne cândva, pentru acest moment astral al recunoașterii. Sunt aici basoreliefuri care declanșează tremuratul interior al certitudinii ființei. Știm cu precizie semnificația fiecărui semn, al fiecărui cerc, al fiecărui punct cioplit în piatră, spre uimirea călăuzelor noastre. Această recunoaștere declanșează procese în cascadă.

În cele din urmă istoria umanității este una singură, semnele sunt aceleași pe toate continentele și în toate timpurile, disimulate sub diferite nuanțe culturale, spunând aceeași poveste. Despre noi înșine. Această revelație avea să devină permanentă pe parcursul marii noastre călătorii, oriunde am fost. Geometria sacră a umanității, aceea care avea să amintească ființelor aflate pe drumul de întoarcere la conștiența cea mare cine sunt cu adevărat a apărut pretutindeni. Nu e vorba doar de o geometrie grafică sau sculpturală. În finalul călătoriei noastre, când am ajuns la Muzeul de antropologie din Ciudad de Mexico, cea mai mare surpriză a fost să descoperim nu una, nu zeci, ci sute și sute de reprezentări umane din toate civilizațiile precolumbiene, în posturi, mudre și atitudini ce păreau desprinse din Respirația Inimii. Pentru aceia dintre voi care nu au practicat niciodată cu noi, Respirația Inimii este o abordare corporală,de mișcare, respirație și prezență, care modifică starea de conștiință. Este o cale de acces către încorporarea, simțirea și trăirea directă a oricărei dimensiuni a conștiinței și stă la baza Școlii Maestrului Interior. Nu este o cale despre care puteți citi în cărți, căci sursa este conștiința însăși a umanității. Nu poate fi transmisă decât prin experiență directă.

Ei bine, mii de reprezentări ale pozițiilor clasice ale Respirației Inimii, pe parcursul a mii de ani, ne-au arătat că această cunoaștere aparține umanității dintotdeauna. Oamenii au știut dintotdeauna cum anume să deschidă porțile închisorii mentale în care se auto-zăvorâseră. Sau, mai bine zis, au existat întotdeauna oameni care au ținut porțile deschise și pentru alții. Dacă această cunoaștere a supraviețuit până acum, ea a putut fi păstrată numai în această dimensiune pe care o numim ”conștiința extinsă a ființei umane”. În inconștient. A deschide porțile între inconștient și conștiența liniară articulată de minte este o parte fundamentală a transformării la care luăm cu toții parte acum. Unul dintre lucrurile pe care le intuiam a devenit o certitudine pentru noi. Ceea ce noi, Horia Țurcanu și Elena Francisc am numit Respirația Inimii, această abordare complexă izvorâtă direct din experiența noastră de conștiință extinsă, nu ne aparține. Este universală, căci face parte din patrimoniul întregii umanități. Faptul că noi am putut-o aduce din nou în dimensiunea orizontală este ușor explicabil. Mii de vieți am lucrat cu această ”tehnologie a sacrului”, face parte din natura noastră și din experiența noastră dincolo de orice aspect personal. Și la fel este și în cazul vostru, al tuturor acelora care, mânați de instinct, ați descoperit-o în această viață, nu pentru întâia dată.

O deslușire

Cărțile care au fost scrise despre civilizația Maya, despre Azteci, Olmeci, Tolteci sau Incași, în majoritatea lor aparțin unor oameni care pornesc de la logica contemporană lor. Ei încearcă să limpezească motivele pentru care s-a petrecut cutare sau cutare lucru în istorie, încearcă să explice de ce unele se petreceau într-un anumit fel, plecând de la premiza că acești oameni gândeau, simțeau la fel ca noi, că prioritățile lor erau aceleași. ceea ce este complet fals. La fel se întâmplă cu majoritatea cărților scrise despre sfârșitul timpurilor din perspectiva Maya. De-aici interpretările fanteziste, catastrofice etc despre ceea ce a fost numit ”calendarul mayaș”.

Figurile magice ale marilor preoți ai acestor civilizații, ale marilor învățători, pur și simplu nu pot fi deslușite mental, pentru că fiecare detaliu reprezintă experiențe ale conștiinței. Adevărul despre această istorie nu poate fi perceput decât în conexiune directă cu nivelurile de conștiință care au generat acele reprezentări. Aceste adevăruri au fost atât de puternic trăite încât au determinat nașterea unor întregi civilizații, și, de multe ori dispariția lor misterioasă. De aceea, iată, în câteva tușe, tapiseria care s-a născut din experiența noastră în Yucatan și din explorarea de conștiință pe care am făcut-o împreună.

Atlantis a existat cu adevărat ca un spațiu fizic. Cronologic, acest spațiu a fost succesiv Lemuriei, și a constituit un izvor din care a iradiat cunoașterea pe această planetă. Mulțidintre cei care acum se află în procesul final al transformării interioare au avut experiența Atlantisului și aceasta i-a marcat pentru tot restul experiențelor în corp pe care le vor fi avut de atunci. Atlantisul avea o societate stratificată în vârful căreia se afla casta sacerdoților și a marilor preoți. O castă a inițiaților, dacă vreți. Principalul scop al acesteia era acela de a menține deschisă conexiunea cu dimensiunile inefabile ale ființei. Cu Sufletul și cu familiile spirituale ale acelora aflați în experiența umană. Cea mai mare parte a umanității, odată coborâtă în experiență, uita, pur și simplu, adevărata sa identitate și trăia identificată cu dimensiunea corporală și mentală, așa cum se întamplă și astăzi pentru majoritatea oamenilor.

Singurele momente în care puteau să trăiască identitatea celestă, erau momentele de comuniune cu dimensiunile lor inefabile, mijlocite de acești sacerdoți. Mulțimile aveau acces la divinitate în aceste momente astrale și aceasta constituia o prioritate absolută. Cumva, acești sacerdoți, deținătorii cheilor cunoașterii și ai trăirii, îndeplineau o funcție spirituală importantă pentru umanitate. Era un învățătorii, medicii, oamenii de știință ai acelor timpuri.

Acest exercițiu a condus (cum altfel?) uneori la rătăciri. Unii dintre sacerdoți au descoperit puterea pe care o aducea cunoașterea în fața mulțimilor și au căzut în această ispită a puterii. Și-au folosit cunoașterea pentru a deveni ei înșiși divinități în ochii mulțimii. Acești sacerdoți au fost aceia care au creat și ”programat” spațiul mental al umanității așa cum îl cunoaștem astăzi. Ei sunt Într-un fel, artizanii civilizației moderne. Dar pentru ceilalți nu a fost decât un abuz de putere în propriul folos. Ego se născuse.

Iluminații, sau mai bine zis progresiștii acelor timpuri au prevăzut sfârșitul Atlantisului care era inevitabil. Realitatea orizontală era și atunci, ca și acum, o reflexie a conștiinței umane. Conflictul interior al umanității avea să conducă la o catastrofă în plan fizic. Astfel a început exodul unei părți a acelor sacerdoți în diferite părți ale lumii și au fost plantate semințele unor mari civilizații și orientări mistice care par diferite, dar au la bază aceeași cunoaștere și aceleași ”tehnologii ale sacrului”. În diferite părți ale planetei au apărut ”eroi civilizatori” care aduceau cu ei această cunoaștere. Păreau adevărați zei și erau uneori divinizați ca zei. Spiritualitatea, filosofia, artele, astronomia, medicina, arhitectura Atlantisului a influențat astfel umanitatea pe diferite continente în diferite timpuri.

E foarte important faptul că acești oameni călătoreau în conștiință și, uneori sfidau cronologiile liniare ale istoriei. Un singur personaj poate apărea în mai multe culturi, sub diferite nume, dar generează reprezentări uluitor de asemănătoare, mitologii și abordări practice similare. Descrierile unor asemenea eroi civilizatori sunt uimitoare. Faceți cercetări. Itzamna al mayașilor seamănă izbitor cu Rama, cu faraonii întemeietori ai Egiptului, cu Hermes Trismegistos. În America precolumbiană toate marile civilizații au fost întemeiate în același fel: un pesonaj enigmatic, alb la față, mult mai înalt decât cei care locuiau acolo și cu barbă, apare din neant, uneori într-o barcă pe ocean – ca la mayași și îi învață pe indigeni totul. Într-un timp scurt nasc civilizații uluitoare. Cunoștințele lor de astronomie, arhitectură, matematică ,madicină, artă etc depășesc cu mult nivelul acelui popor. Învățătorul, sub diferite nume, dar mereu cu reprezentări asemănătoare fondează civilizația respectivă, ridică primele piramide și temple, crează agricultura și riturile și apoi dispare. Nu moare, ci dispare. Astfel civilizații precum cea mayașă se află în posesia unor cunoștințe extrem de avansate de astronomie, dar nu cunoaște roata.

Dar cel mai important lucru pe care-l face, întotdeauna eroul civilizator este crearea unor sisteme mistice și a unor temple de inițiere in care cei mai aleși membri ai acelui popor sunt inițiați în trăirea mistică. În călătoria de conștiință. Aceștia devin noii preoți, noii regi și noua castă a inițiaților și urmează să țină în continuare porțile conștiinței deschise pentru masă. Templele și abordările sunt mereu reflexii ale Atlantisului și a marii lor cunoașteri. Societățile care se nasc, nu numai în America precolumbiană, dar și în Asia, Europa etc, poartă amprenta inconfundabilă a acestuia. Crucea – Arborele Lumii, triunghiurile încucișate reprezentând marile polarități fundamentale ale energiei universale, cercul cu punct în mijloc, reprezentând Conștiința sau Divinul, formele geometrice ale sacrului și mai ales mudrele, sau pozițiile și mișcările sacre ce conduc la expansiunea conștiinței sunt mereu aceleași. Tehnicile de respirație ce refac conexiunile cu spațiile subțiri ale conștiinței sunt prezente pretutindeni.

Atunci când spaniolii au năvălit peste aceste imperii în declin din america, băștinașii maya, ca și alți vecini de-ai lor, au crezut că zeii lor s-au întors. Erau albi la față, purtau bărbi, veniseră pe corăbii și purtau semnul crucii – Arborele Lumii pe care ei îl cunoșteau și îl venerau. Isus Christos, cel pe care-l venerau străinii cei albi, spunea din cărți aceleași lucruri pe care le spuneau sacerdoții lor. Kukulkan la mayași sau Quetzalcoatl la azteci, purtau aceeași energie cu a lui Christos, chiar dacă reprezentările lor erau diferite. Pentru noi, cei care am călătorit în aceste spații de conștiință, dincolo de deosebirile de formă, de imageria asociată, trăirile de conștiință numite Kukulkan sau Quetzalcoatl poartă amprenta inconfundabilă a nivelului de conștiință Christică, în care identitatea personală este depășită cu mult și este experimentată identitatea cu întreaga umanitate. Acești ”sălbatici” aflați în posesia unor cunoștințe moștenite care uimesc lumea modernă, aveau acces direct, prin intermediul preoților lor și a ritualurilor lor, la această trăire. Era conexiunea lor cu Ființa, după modelul atlant. Încă din timpul marilor învățători atlanți, preoții lor treceau prin procese de inițiere care conduceau uneori la ascensiunea spirituală. Unii dintre ei erau apoi divinizați ca zei. La fel ca și în Egipt sau ca în diferitele tradiții ale lumii. Tot ceea ce aceste tradiții au reținut ca zei, semizei sau eroi au fost mai mult sau mai puțin legați de această conexiune cu Atlantis.Cei care țineau porțile deschise păreau cu adevărat niște zei în ochii

muritorilor de rând, învăluiți în mister și cu puteri supranaturale. Cu adevărat ”se împerecheau cu fiicele omului”, dând naștere unor genealogii de conducători și inițiați care aveau să schimbe istoria lumii. În Europa, toate școlile de mistere erau experiențiale și țineau de tradiția atlantă, toată mistica ocultă, alchimică, toate frățiile discrete care au supraviețuit oprimărilor bisericii oficiale au această origine. Kukulkan este omul ascensionat, ”fiul lui Dumnezeu” cum l-ar numi tradiția caldeeano-creștină, cel care se află în trup de om, încarnat, dar păstrează sau dobândește

ascensiunea, este om și divin în același timp. La fel, Quetzalcoatl, șarpele cu pene reprezentând conexiunea divină între principiul masculin al cerului și cel feminin al pământului. Și acum, pentru mayași, Fecioara Maria întruchipează Marea Mamă, arhetipul fundamental feminin, Ixmal, după cum Christos nu este decât un alt chip al lui Kukulkan.

Foarte interesant pentru noi, reprezentările lui Kukulkan și ale lui Quetzalcoatl, prezente în toate civilizațiile precolumbiene sub diferite nume, sunt identice cu cele ale Draconului dacic, șarpele zburător cu cap de lup, animalul totem al zalmoxianismului. Zalmoxis însuși pare arhetipul eroului civilizator de sorginte atlantă și întemeietorul uneia dintre marile orientări mistice ale umanității care avea să influențeze în ultimele 12 milenii toată istoria mistică și magia europeană. Toată geometria sacră a Atlantisului supraviețuiește și astăzi pe porțile populare din lemn ale Maramureșului, Valahiei și Moldovei. Dar asta este o altă poveste pe care am investigat-o în călătoriile noastre, o poveste pe care poate o să o împărtășim cu voi cândva, dacă nu cumva veți explora voi înșivă, direct de la sursă adevărului.

Și ce legătură au toate acestea cu noi, poate vă veți întreba. Ei bine, vă mai amintiți? Totul, absolut totul este despre noi. Noi înșine suntem aceia care au traversat istoria lumii în mii de experiențe umane, cei care am jucat toate rolurile și care au avut toate experiențele, astfel încât astăzi să trăim adevărata noastră identitate. Istoria Atlantisului este propria noastră istorie. Noi suntem aceia care s-au jucat cu mintea umană și aceia care și-au asumat rolul de ”eroi civilizatori” ai umanității, noi suntem aceia care au parcurs sute de inițieri, care au murit de mii de ori  fizic, în experiența de a fi uman, noi suntem aceia care au scris istoria umanității, și care acum înțeleg că nu a existat nici greșeală, nici eroare, nici coincidență, că toate lucrurile împotriva cărora am luptat, erau aspecte ale propriei noastre ființe duale pe care le respingeam.

Maya, ca și toate marile civilizații ale lumii, are legătură cu noi, pentru că noi suntem aceia care au experimentat toate acestea. Și care, acum, s-au întors doar pentru un singur lucru: a se recunoaște pe Sine și a vindeca trecutul. Aceasta este conștiența lui Kukulkan, a lui Quetzalcoatl sau conștiența Christică despre care am mai scris în paginile acestui site. ”Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, căci ești chiar tu. Inlakesh, spun maiașii, ”tu ești un alt eu”. Iar eu nu sunt decât un alt aspect al propriei tale ființe.

Lamantina

O etapă a călătoriei noastre se terminase. Eram acum pe malul oceanului, la golful mexic, într-un mic paradis. Așezam experiențele în interior prin practicile noastre de respirație și prezență, sub cerul înalt. Pământul, oceanul, păsările și peștii, tăcerea și vântul deveneau la rândul lor părți din noi înșine și elemente ale lumii interioare care conținea experiența. nu era vorba despre experiența acestei vieți, ci a tuturor, amestecându-se cu semnele, energiile, și spațiile de conștiință ale locurilor pe care le explorasem. Era timpul tăcerii, al plutirii, al expansiunii liniștite în care exteriorul nu e nimic altceva decât o parte a propriei ființe.

Suntem în apă, până la piept. Respirația Inimii sub soarele arzător. Tăcerea e ruptă de un țipăt. Cineva din grup. Deschidem ochii și uluiți devenim personajele principale ale unui miracol. Din adâncurile oceanului avem un imens vizitator care…. intră în cerc. Țipătului îi urmează tăcerea stupefiată, apoi sunetele nearticulate ale surprizei de nerostit. Vizitatorul are peste trei metri lungime și probabil cântărește peste o tonă. Este imens. Nimeni dintre cei care nu au fost acolo nu își vor putea imagina surpriza, emoția, plânsul și rîsul care se nășteaspontan pentru a se amesteca cu apa și aerul. Imensul animal intră deci în cerc trecând printre picioarele cuiva, sau mai bine spus luând pe spinare pe câte cineva, se rotește, se întoarce cu burta în sus în semnul celei mai mari prietenii. Cercul se strânge în jurul lui, surpriza este atât de totală încât nimeni nu poate scoate un cuvânt. cei 34 de exploratori ai conștiinței, veniți de peste mări și țări își țin răsuflarea. Zeci de mâini ating marele și blândul animal. E un lamantin, sau mai bine spus o lamantină. Toată lumea o mângâie și ea se lasă fericită mângâierii.

Și atunci se petrece miracolul. Lamantina, pur și simplu, ia pe cineva în brațe, îl cuprinde cu înotătoarele imense din față și îl strânge la piept. Nu tare, dar ferm și clar, în așa fel încât capul omului rămâne permanent la suprafață. Este cea mai uluitoare clipă trăită în această călătorie. Credeți sau nu, după un timp lamantina eliberează subiectul afecțiunii sale și ămbrățișează pe altcineva, apoi pe altcineva, apoi pe altcineva. Peste zece membrii ai cercului nostru au stat la pieptul acestui animal fabulos despre care aveam să aflu curând că era unul dintre animalele sacre ale Atlantisului.

Eu însumi am fost ținut minute în șir în brațe de această ființă colosală și i-am simțit bătăile inimii. Senzația este indescriptibilă. O trăire pentru care, din nou, nu există

cuvinte. La fel ca și mine, Elena a fost ținută în brațe, și alții, și alții, care râdeau și plângeau în același timp, căci energia acestui animal, în starea de deschidere totală în care ne aflam cu toții, se descărca sub forma unei imense emoții care ne scutura trupurile. Pentru unii a fost din nou o experiență de vindecare,  lamantina părea a avea darul de a te apuca exact în poziția cea mai potrivită, iar curenții de energie care străbăteau corpurile păreau modulate special pentru acest lucru.

Totul a durat mult. O oră? Două? nimeni nu ar putea să mai spună. dar era clar că nu voia să mai plece. Uneori se abandona complet în brațele noastre, alteori era rândul unuia dintre noi să se abandoneze în brațele ei. Au fost momente înafara timpului, de extaz. Un cadou imens pe care l-am primit de la ocean și, de fapt, de la noi înșine, căci mereu, noi suntem aceia care, conștient sau nu, își crează realitatea. Lamantinul era un animal divinizat în Atlantis pentru că blândețea lui este legendară. Imensul ierbivor acvatic reprezenta acea stare de conștiință despre care vorbea Christos, în care nu poți face rău nimănui pentru că ai, profundă, percepția că celălalt e o parte din tine. Era reprezentarea Iubirii necondiționate și era privit ca un animal sacru.

Asta a fost și pentru noi. Această întâlnire care depășește cu mult orice ne-am fi putut imagina sau dori, a avut rostul de a confirma sincronic toate înțelesurile, semnificațiile și experiențele noastre, conexiunea noastră cu străvechiul continent dispărut care face parte din noi. Acele momente care au amuțit pentru mult timp mintea, au fost semnul pe care ni l-am dat singuri: da, despre noi este vorba în toate acestea și totul este real, tangibil, concret, căci această realitate este una cu toate celelalte, dincolo de orice iluzie. Într-un târziu, încet, ne-am retras mergând cu spatele din apă, pentru a o lăsa să plece. Mulți dintre noi aveau lacrimi în ochi.

Un fel de Epilog

Epilog înseamnă ”cuvânt de sfârșit”. Dar nimic nu se termină niciodată așa că acest final este doar un mod de a spune ”Călătoria Inimii merge mai departe”. După acest episod care  a constituit vârful absolut al experienței, au urmat alte și alte lucruri, locuri, stări și înțelesuri. unii dintre noi au găsit răspunsurile la vechi întrebări, alții au vindecat frici străvechi și au vindecat vinovății care transcend epocile și timpurile. Aș putea spune că această călătorie a închis capitole dureroase din istoria fiecăruia, personală și transpersonală.

Puțini înțeleg ce înseamnă sintagma ”vindecarea karmei”. Dar acești exploratori ai conștiinței cărora am avut privilegiul de a le servi, împreună cu zeița inimii mele, AmmaRa, drept ghid și reper, au trăit ei înșiși această vindecare. Trecutul există în noi înșine. Liniar, noi suntem doar un produs al experiențelor trecute, din această viață sau din altele. dar acești oameni au descoperit și explorat pe verticala ființei. Non-liniar. În această dimensiune a conștiinței, toate lucrurile se petrec ACUM și sunt accesibile. te poți vedea și simți pe tine însuți cel care a suferit, a plâns, a trăit lucruri ce au marca istoria Sufletului. Și te poți ierta, și te poți înțelege. Te poți vindeca de trecut în acest moment de grație în care totul se revelează a face parte din tine însuți. Acest tip de iertare, de compasiune trans-temporală și trans-personală față de aspecte ale propriei tale ființe sunt ”vindecare karmică”. Înseamnă a accepta în mod complet că nu e nimic de regretat, nimic de rezolvat, nimic de criticat, nimic de rușine sau vinovăție, că nu există altă instanță decât cea a propriei tale conștiințe și că totul nu a fost decît parte a acestei experiențe extraordinare de a fi uman încarnat. Nimeni nu a murit vreodată cu adevărat, căci moartea nu este decât o transformare interioară a conștiinței. De mii de ori umanii au trecut de la o viață la alta purtând cu ei semințele auto-judecății și ale vinovăției, ale datoriei față de un aspect neliniștit, fără să-și dea seama că acel aspect face parte din propria sa ființă. În procesul de vindecare a trecutului, mii de aspecte născute din marele creator care suntem fiecare, s-au întors acasă, în sfârșit, dizolvându-se în energia Tatălui și găsind pacea. Imense cantități de energie pe care am turnat-o în aspectele noastre, mii de vieți, s-au topit în conștiența centrată a Maestrului Interior. Asta s-a întâmplat în continuarea episodului cu lamantina, în peșterile tulburătoare de la Loltun, în inima Pământului celui viu, la Palenque, unul dintre cele mai haluncinante locuri pe care le-am explorat vreodată, sau la La Venta – Villahermosa, coborând în miezul civilizației olmece. Am fost martorul  procesului prin care Călătorii aflați în experiență deveneau conștienți de aspecte ale propriei lor ființe, și asta a adus vindecare. Momentul vindecării de trecut este una cu Transformarea. Acesta este unul dintre aspectele transformaării prin care trece umanitatea. Vindecarea karmei.Echivalentă cu acceptarea de Sine, cu experiența Sinelui, experiența Integrității sau a Maestrului. Aceasta a fost miza acestei călătorii extraordinare. În acest sens a fost o călătorie inițiatică completă. Am fost înconjurat de 33 de chipuri ale propriei mele ființe, m-am oglindit în ele și m-am recunoscut în fiecare dintre ele. Fiecare dintre vocile lor a fost propria mea voce, după cum eu și AmmaRa am fost vocile lor. Așa și voi, dragi prieteni ai Călătoriei Inimii. Dacă ceva rezonează în voi citind aceste rânduri, este pentru că Adevărul este deja acolo. Noi nu facem decât sa-l rostim, ca aspecte ale voastre. Adevărul nu poate fi recunoscut decât prin simțire. Ne-am întors, dar Călătoria continuă. Finalul acestui an va fi unul pe care nimeni din cei conștienți nu-l vor uita vreodată. Cele mai mari tensiuni și cele mai mari oportunități de transformare sunt Acum. Misiunea pe care ne-am asumat-o, aceea de a vă reaminti necontenit cine sunteți cu adevărat, continuă. Facem acest lucru în primul rând prin experiența directă a conștiinței. Înlăuntrul fiecăruia dintre voi se află Maestrul pe care l-ați căutat dintotdeauna. Sunteți voi înșivă și a venit momentul să-l aduceți în conștiența directă, așa cum au făcut mulți dintre aceia care au călătorit alături de noi. (dealtfel veți citi, cât de curând, împărtășiri ale experiențelor acestora, pe Călătoria Inimii).

sursa:http://www.calatoriainimii.net